Cine nu se simte surprins in gestul acesta, inseamna ca e departe de sacralitate.Gestul pur, inclinarea cuviincioasa intru piosenie.Detaliile fizionomiei nu sunt conturate caci nu personalitatea umana conteaza aici. In fata Divinitatii omul isi leapada orgoliile, preconceptiile si se transpune gol in gestul rugii: oarecum asemanator ritualului de calugarie cand novicele se desparte de obisnuintele vietii, primeste un nume si o viata noua.

Gestul personajului surprinde incordarea fizica. genunchii nu sunt lipiti, barbia nu se sprijina in piept, inclinarea usoara a capului tradeaza incomoditate. Si totusi, sunt convinsa ca chinuirea aceasta fizica nu e resimtita in actul rugii.

...sau poate durerea fizica trebuie sa se alature spinului din suflet?